Breaking News
Home / ROMÂNIA / De ce m-am întors în România: Sebastian Burduja, o lectie de curaj şi optimism  

De ce m-am întors în România: Sebastian Burduja, o lectie de curaj şi optimism  

Curaj, optimism şi performanţă, acestea sunt cele trei cuvinte cheie care îl definesc pe tânărul Sebastian Burduja. S-a născut în Bucureşti, a copilărit la Piatra Neamţ iar în adolescenţă a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a plecat la prestigioasa universitate, Stanford. Şi-a continuat studiile cu o bursa la Harvard, a co-fondat Liga Studenţilor Români din Străinătate iar ultimii trei ani i-a petrecut la Washington acolo unde lucrează pentru Banca Mondială.

Sebastian este un tânăr extrem de deschis la tot ceea ce este nou si la provocari, este de un optimism contagios şi o politeţe exemplară. Succesele sale profesionale l-au adus deseori în lumina reflectoarelor în presa românească, fiind cunoscut că „romanul care a ajuns să lucreze la Banca Mondială, via Harvard şi Stanford”. Sebastian nu s-a oprit aici însă, pentru că vrea să facă mai multe pentru România şi pentru a-i construi un viitor mai bun fetiţei sale, de numai 3 luni. Este convins că lucrurile în România pot fi schimbate prin acţiune şi implicare. În sensul acesta a decis să revină în ţară începând cu anul 2016. În România a fondat fundaţia CAESAR.”un proiect de suflet” aşa cum mărturiseşte Sebastian, menit să creeze un laborator de idei, de soluţii şi de politici publice, care pot fi adoptate în România.

Sebastian a răspuns prompt invitaţiei mele de a participa în Campania “De ce m-am întors în România” şi am avut onoarea şi plăcerea să descopăr un tânăr de o înaltă calitate umană, deschis şi comunicativ, ambiţios şi vizionar. Va invit să descoperim împreună povestea lui Sebastian Burduja.

Anca Loghin: V-aţi născut în Bucureşti, aţi copilărit în Piatră Neamţ şi aţi plevcate în Statele Unite, un traseu destul de tumultos. Care a fost aspectul care a stat la baza hotărârii dumneavoastră de a pleca în străinătate, ce v-a determinat?

Sebastian Burduja: Am avut şansa să fiu admis la Stanford University din California în clasa a 11-a, a fost o oportunitate pe care nu aveam cum s-o ratez. Atunci când te afli într-o ţară străină, eşti cu adevărat pe cont propriu, într-o comunitate nouă, într-un mediu academic competitiv, e o provocare şi noi o recomandăm. Când spun noi mă refer şi la Liga Studenţilor din Străinătate, organizaţie pe care am fondat-o în anul 2009.

Anca Loghin: Pentru că vorbrim despre provocări şi de adaptabilitate la o nouă comunitate şi la un nou mediu, ce v-a lipsit atunci când aţi plecat, când v-aţi stabilit în Statele Unite?

Sebastian Burduja: În primul rând lipsesc relaţiile personale şi mă refer aici mai ales la familie şi la prieteni. Îţi formezi un mediu social care te sprijină pe parcursul timpului şi cred că este acelaşi mediu social care îţi dă forţă să mergi înainte atunci când eşti departe de casă. Aceste relaţii nu sunt întotdeauna uşor de construit şi de fructificat atunci când suntem în străinătate, poate este şi o particularitate a societăţii americane, o societate bazată mai mult pe rezultate individuale şi mai puţin pe relaţii colective. Dincolo de acest aspect, este efectiv dorul de casă, de tradiţiile noastre, de sărbătorile noastre, de mâncarea românească; sunt lucrurile aparent simple dar care îţi lipsesc în fiecare zi atunci când eşti departe de România. Până la urmă aceasta este şi principala motivaţie pentru care am decis să mă întorc acasă: pentru doar acasă este acasă, oricât de simplist ar suna, este un adevăr dincolo de orice echivoc pentru mine.

Anca Loghin: Cum credeţi că v-au ajutat experienţa şi formarea din România, pentru evoluţia dumneavoastră mai departe, în Statele Unite?

Sebastian Burduja: Poate este surprinzător, în contextul în care blamăm şcoala românească de azi şi de ieri (mai ales cea de astăzi) totuşi crează un mediu competitiv în care poţi să reuşeşti prin muncă. La nivel de cunoştinţe de baza, mai ales în ştiinţele exacte, şcoală românească este foarte performantă iar testele standard care se susţin pentru adminterea în ţări precum Statele Unite, se bazează pe astfel de cunoştinţe, pe care noi le acumulăm încă din şcoala generală. Pe de altă parte în SUA aceste lecţii se predau mult mai târziu în ciclul academic. Cel puţin la acest nivel de pregătire academică, toţi românii cred că pot face faţă cu brio unei competiţii internaţionale şi se demonstrează asta prin vârfurile pe care le avem la olimpiade şi auzim tot timpul veşti bune despre români care reuşesc.

Anca Loghin: Totuşi cu ce credeţi că ar putea fi îmbunătăţit sistemul romesc de educaţie, având în vedere că aţi studiat la instituţii de învăţământ de prestigiu precum Stanford şi Harvard. Ce mai lipseşte învăţământului nostru?

Sebastian Burduja: Cred că principalul element care lipseşte este respectul, faţă de studenţi şi faţă de profesori. În sistemul American, studentul este în centrul universului academic; de la evaluările studentului faţă de profesori, pleacă deciziile de a promova pe un anumit un professor sau pe altul în diverse grade. Un alt element foarte important, cel puţin în sistemul American, este legătura dintre mediul academic şi mediul profesional. Ca să nu producem doar diplome ci şi oameni care să fie competitivi în piaţa muncii, trebuie să învăţăm de la ce fac americanii, aceste centre de consiliere în carieră care sunt foarte puternice în fiecare universitate şi care dezvoltă, dincolo de abilităţi şi relaţii cu absolvenţii.Acea comunitate de Alumni de la fiecare universitate, este foarte puternică şi dornică să ajute actualii studenţi. Acesta ar fi respectul pentru studenti, dar nu poţi să ai respect faţă de studenţi dacă nu ai respect şi faţă profesori.

Anca Loghin: În tot acest timp, vorbim de aproximativ 12 ani dacă nu mă înşel eu, v-aţi simţit vreodată discriminat pentru faptul că sunteţi român?

Sebastian Burduja: America în sine este un caz special: este o societate foarte diversă, care a evoluat beneficiind de pe urma divestitaţii sale, o societate în care străinii, imigranţii sunt primiţi cu braţele deschise. Aşadar, întotdeauna, pentru mine cel puţin, a fi român este un mare avantaj, este un lucru de care sunt mândru şi am putut să fiu mândru faţă de colegii mei americani. Pe de altă parte, prin Liga Studenţilor Români în Străinătate, am întâlnit foarte multe cazuri de tineri români care s-au simţit discriminaţi, din păcate mai aproape de casă, în ţările Vest Europene.

Anca Loghin: Cum vedeţi România după aceşti 12 ani sau cum aţi văzut-o evoluând?

Sebastian Burduja: România este o ţară a contrastelor şi paradoxurilor. Avem, pe de-o parte, multe lucruri bune care s-au întâmplat la noi, de la integrarea în UE şi în NATO. În acelaşi timp nu poţi să nu ai un sentiment de regret când priveşti la alte ţări din regiune care s-au dezvoltat mult mai mult decât am făcut-o noi în ultimii 25 de ani. Este ceea ce am numit într-o carte pe care am publicat-o la editura Humanitas de curând, această pendulare între speranţa şi deziluzie. Plecăm mereu cu o sumă de speranţe, începând cu decembrie 1989 şi din păcate ajungem la o manifestare a deziluziilor mai degrabă, în contextul în care că în ţară, din punctul meu de vedere, avem un potenţial uman, material şi social, remarcabil.

Anca Loghin: Ce-am putea face să aducem înapoi acest potenţial, pentru că o mare parte din el este plecat. Cum am putea să-i aducem pe aceşti tineri înapoi?

Sebastian Burduja: România trebuie să genereze oportunităţi pentru cei care au plecat. Nu este suficient să facem un apel la patriotismul românilor de peste hotare şi să-i chemăm cu patriotism înapoi acasă. Este nevoie să generăm locuri de muncă bine plătite, acces la un sistem de sănătate de calitate, la un sistem de educaţie de calitate. Sunt politici publice pe care guvernanţii de astăzi le-ar putea pune în aplicare, începând de mâine.

Anca Loghin: Revenind la experienţa dumneavoastră personală din strainanate şi din România. Ce vă place să faceţi atunci când reveniţi acasă?

Sebastian Burduja: Să petrec timp cu familia, este prima prioritate pe care o am întotdeauna acasă şi cred că este aceeaşi pentru toţi românii care vin în România. Momentele acestea se leagă mereu de momentele de sărbătoare, Paştele, Crăciunul.

Anca Loghin: Și dacă am pus această întrebare, vin și cu reversul medaliei: ce vă lipsește din Statele Unite atunci când reveniți în România?

Sebastian Burduja: Cred că lipseșt o oarecare predictibilitate a vieții, o oarecare calitate a vieții. Acolo lucrurile sunt destul de așezate, așa cum sunt și în Europa de Vest: autobuzele vin la timp, metroul circulă în mod corect, autostrăzile sunt bine făcute. Sunt aspectele unei vieţi aşezate, confortabile dar în acelaşi timp, reversul medaliei este că simţi că în România se poate face mai mult si ca poţi să contribui la ceea ce se întâmplă în țara noastră, care are de recuperat destul de mult față de Vest.

Anca Loghin: O să facem un exerciţiu de imaginaţie şi o să va întreb: cum ar fi fost Sebastian Burduja dacă NU aș fi plecat în Statele Unite?

Sebastian Burduja: Vreau să cred că un om nu depinde atât de fundamental de ţara în care se află. Cred că principalul beneficiu al traiului şi al studiului în SUA este sentimentul acesta de optimism pe care ţi-l conferă societatea Americană şi sentimentul că trebuie să încerci până reuşeşti. Aceasta în contrapondere cu atitudinea noastră, aici acasă: de multe ori suntem pasivi, suntem dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în jur, de ceea ce fac alţii şi poate prea lesne renunţăm la luptă. Cred că am privilegiul de a fi trăit în Statele Unite ale Americii aproape 12 ani, bineînţeles cu oportunităţi semnificative: am acumulat cunoştinţe importante, am beneficiat de finanţări de burse la masterat, am beneficiat de nişte relaţii importante în mediul academic, în mediul profesional. Cred că rămân şi sper să nu-mi pierd prea curând acest optimism, pe care cred că l-am luat mai mult de la americani decât de la noi, din păcate, şi sper că România să fie, să devină o ţară în care oamenii să fie cu adevărat optimişti şi încrezători că-şi pot îndeplini visurile aici, acasă.

Anca Loghin: Revenim la planurile dumenavoastră prezente şi de viitor, pentru că aţi decis să reveniţi acasă. Ce faceţi în prezent şi care este schiţa viitorului ?

Sebastian Burduja: În prezent lucrez la Banca Mondială, iar prin banca am avut şansa să interacţionez foarte mult cu mediul public mai ales, dar şi mediul privat şi societatea civilă din România, din ultimii trei ani. Cred că am perceput o nevoie la nivelul de soluţii politice, idei pentru dezvoltarea României, idei foarte concrete. De multe ori avem o mulţime de rapoarte în diverse sertare, în diverse Primării sau Ministere, dar nu există o viziune cu adevărat îndrăzneaţă şi în acelaşi timp realistă pentru dezvoltarea comunităţilor de la noi din ţară. Aceastz este şi misiunea pe care ne-am asumat-o atunci când am fondat Fundaţia CAESAR, un proiect născut în Liga Studenţilor Români în Străinătate, în 2011, un proiect acum de sine stătător, care îşi propune să fie un laborator de idei, de soluţii şi de politici publice, care pot fi adoptate în România, pentru ceea ce noi vom numi o Românie în 3D: o ţară Democratică, Dezvoltată şi Demnă. Avem sub fiecare dintre aceste dimensiuni câteva sectoare la care noi ţinem foarte mult: educaţia, sănătatea, infrastructura. Pentru fiecare dintre acestea avem idei, avem proiecte, spunem noi că avem şi soluţii. Acesta este proiectul meu de suflet, un proiect pentru care am luat decizia să revin în ţară şi pe care doresc să-l dezvolt în continuare.

Anca Loghin: Câteva sfaturi pentru tinerii români care sunt în afara graniţelor şi care poate se gândesc să revină în ţară.

Sebastian Burduja: Prima idee ar fi să nu aştepte ca cineva să-i primească cu braţele deschise si să nu creadă că o simplă diplomă de la o facultate străină sau un loc de muncă pe CV la o mare companie globală, le oferă un avantaj în plus faţă de tinerii români de acasă. Trebuie să fim cu toţii cei care am fost în străinătate, dispuşi să muncim mai mult, să demostrăm în plus faţă de toţi, până la urmă să ne demostram compentenţa, dacă o avem. Nimic nu trebuie luat că de la sine câştigat ci trebuie câştigat prin muncă. Să fim realişti în aşteptări şi să fim la fel de dispuşi să muncim aici, acasă, sau mai dispuşi să muncim acasă, cum suntem dispuşi în străinătate. Acesta ar fi primul sfat; al doilea ar fi să îndrăznim; trebuie să avem, curaj şi să ne dăm seama că dacă nu ne implicăm, dacă rămânem pe margine, lucrurile nu au cum să se schimbe. Şi nu în ultimul rând, cred că este vorba şi de o asumare aici, o asumare a unui rol pe care îl putem juca în ceea ce se întâmplă în România. Va spun că o motivaţie pe care o am de a reveni în ţară este că, acum 3 luni s-a născut fetiţa noastră şi am vrea să-i dăm un viitor acasă. Pentru asta luptăm şi cred că se poate!

 

SURSA : RADIO ROMÂNIA IAȘI

 

Despre Vocea Românească

Verifica, de asemenea

Întrevederea ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, cu Michel Barnier, Negociatorul-șef al Comisiei Europene …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *